Eşec previzibil pentru junioarele 3 în derbiul ploieştean

Echipa de junioare 3 de la CS Judeţean Prahova a pierdut derbiul cu liderul autoritar al seriei E, CSM Ploieşti. Prima repriză a fost una echilibrată, în mare parte a timpului, fetele antrenate de Victorela Ioan reuşind să se ridice la nivelul derbiului. După 12-16 la pauză, în partea secundă CS Judeţean Prahova nu a mai putut ţine ritmul jocului şi CSM Ploieşti s-a desprins la o diferenţă liniştitoare, câştigând cu 36-21.
Rezultatul este unul care intră în sfera normalităţii, în acest sezon CSM Ploieşti fiind formaţia superioară ca joc şi ca valoare. Dar, pentru micile handbaliste de la CS Judeţean Prahova, astfel de meciuri pot aduce lecţii importante.
„În prima repriză am fost mulţumită de jocul fetelor, s-au ajutat reciproc, au luptat, au avut atitudinea corectă. Din păcate, după pauză, nu am mai ţinut ritmul, în special din cauza greşelilor neprovocate. Iar adversarele ne-au taxat de fiecare dată. Sunt greşeli pe care trebuie să le diminuăm numeric, este păcat să facem cadouri. Au fost şi lucruri bune, dar, repet, doar în prima repriză”, a declarat Victorela Ioan.
CS Judeţean Prahova: Ana Maria Drăgulin, Delia Brudii, Ruxandra Nedelescu (2), Anastasia Popescu (3), Ioana Dan, Patricia Sima (5), Sabrina Ioniţă (1), Alexia Radu (5), Ayda Dinu, Bianca Sora (3), Carla Petre, Maria Anghelescu, Darya Tudor, Cătălina Neacşu (1), Miruna Ruse, Daria Mîndricel (1).
Antrenor: Victorela Ioan
Vezi clasamentul aici