Spectacol la J2

Sala Tel George Junior din Ploiesti a gazduit astazi jocul contand pentru etapa a 6-a din cadrul campionatului de Juniori 2 handbal feminin Seria D, editia 2022-2023, dintre CS Activ Prahova-Ploiesti si CSM Ploiesti.
Publicul ploiestean a savurat astazi un meci spectaculos in care, elevele conduse de Adina Panaite s-au ridicat la inaltimea adversarului. Dupa ce au condus la pauza cu 11-10, junioarele noastre au cedat repriza secunda, iar in final CSM Ploiesti s-a impus cu scorul de 32-26.
Dupa terminarea partidei, jucatoarele celor doua echipe, alaturi de staff si publicul spectator, au sarbatorit-o pe Bianca Voicila, care a implinit astazi 16 ani. CS Activ Prahova-Ploiesti ii ureaza La multi ani! cu multe bucurii si impliniri.
Maine, junioarele 3 conduse de Corneliu Misaila se vor deplasa la Sala Brazi pentru disputa cu ACS Victoria Olteni, intr-un meci ce conteaza pentru etapa a 7-a din cadrul campionatului de Juniori 3.
Intre timp, Junioarele 1, prezente astazi in tribuna pentru a-si incuraja colegele mai mici, se pregatesc pentru deplasarea de la Braila, unde urmeaza sa intalneasca marti, 15.11.2022, in Sala Danubius, ocupanta locului 2, ACS Lucian Bute Galati.
