Victorie şi calificare în Final Four pentru baschetbalistele de la CS Judeţean Prahova

Baschetbalistele de la CS Judeţean Prahova au câştigat şi al doilea meci din dubla cu Poli Iaşi. După ce s-au impus cu o zi mai devreme la o diferenţă uriaşă, în cea de-a doua partidă jocul, chiar daca a fost controlat clar de prahovence, a fost mai echilibrat, din punct de vedere al scorului, fetele anrenate de Loredana Ion şi Corina Savu impunându-se cu 68-57 (33-19).
În urma acestui succes, CS Judeţean Prahova a încheiat prima parte a sezonului pe locul al doilea în clasament şi s-a calificat, fără emoţii, pentru Final Four-ul Ligii I de baschet feminin.
„A fost o dublă în care fetele au tratat serior adversarul şi am luat punctele necesare pentru ne califica lejer în Final Four. Am avut preocuparea de a nu exista accidentări, tocmai pentru a nu avea probleme înainte de turneul final. Echipa a demonstrat pe toată durata sezonului că are calitate şi merită din plin această calificare”, a declarat Loredana Ion.
CS Judeţean Prahova: Ioana Savu, Daria Tănase, Daria Iordăchescu, Agnes Zane, Andrada Dulhaz, Anisia Puşcaşu, Andreea Dumitru, Maria Cătălina Pîrvan, Cristina Grigore, Maria Natalia Belhamra, Ana Maria Dănilă, Karina Munteanu
Antrenoare: Loredana Ion şi Corina Savu